Cum pui România pe harta destinațiilor unice cu ajutorul produselor tradiționale, că România înseamnă artă, cultură, localități și oameni autentici.

 

Pornind de la această idee și de la faptul că România merită să aibă mai multă promovare și servicii de calitate, mi-a venit ideea articolului de astăzi.

 

Cum s-ar putea atrage atenția turiștilor asupra destinației România?

Raspunsul se refera atât la persoane juridice cum sunt agențiile de turism, unitățile de cazare, asociațiile și fundațiile din turism, dar mai ales la oamenii care lucrează în ele, indiferent de post, precum si la cei care lucrează pe zona de educație în turism (profesori, asistenți, companii care fac cursuri de calificare și specializare în acest domeniu), în zona de consultanță, în marketing și comunicare.

Chiar Așa, Cum Am Putea Face Asta?

În primul rând prin a conștientiza importanța rolului nostru în acest domeniu și prin a oferi servicii de calitate (iar aici mă refer la serviciile oferite de fiecare dintre noi în parte și nu la serviciile furnizorilor noștri).

 

În turism lucrăm cu oamenii aflați în cele mai frumoase momente ale vieții lor: vacanța sau concediul lor. Pentru unii (mulți!) asta înseamnă o singură vacanță pe an și tocmai din acest motiv este atât de importantă. Pentru alții, vacanța se întâmplă de mai multe ori de an – uneori mai scurtă, alteori mai lungă, uneori în țară, alteori în străinătate. Și pentru cei ce călătoresc mai des este important serviciul oferit de noi însă din alte motive – tocmai pentru că ei călătoresc mai des, au experiență anterioară în ceea ce privește călătoriile și așteptări pe măsură.

În al doilea rând putem contribui la atragerea atenției turiștilor față de România prin a cunoaște bine destinația, prin a oferi recomandări în cunoștință de cauză și servicii ireproșabile turiștilor aflați în destinație.

Se spune că nu cunoști suficient o destinație până nu ajungi la fața locului și așa și este. Cei care lucreaza în domeniu, ar trebui să știe cel mai bine acest lucru pentru că dacă nu ai experiența de la fața locului multe programe turistice fie nu se pot realiza, fie sunt prea încărcate, fie prea “golașe”. Iar din acest motiv este esențial să lucreze cu oamenii aflați în teren care știu să deschidă o biserică fortificată duminică după amiază, oameni care știu să îți ofere o experiență culinară autentică într-un sat din Apuseni, oameni care știu să te ducă la o drumeție montană conform cu pregătirea și echipamentul pe care îl ai (și, eventual, să poata adapta programul pe loc), oameni care știu să-ți ofere confortul de care ai nevoie după o zi plină (fie că asta înseamnă un pat confortabil, o cină gastronomică sau un simplu duș fierbinte în vârf de munte), oameni care știu să îți arate acele locuri mai puțin știute dintr-un oraș foarte turistic, oameni care știu să îți arate frumusețea locului ducându-te în locuri cu adevărat autentice.

România ca și destinație nu este perfectă, însă avem atât de multe lucruri autentice la noi în țară încât e păcat să nu le cunoaștem. Turiștii străini ce vin în vizită în România de multe ori, știu mai multe despre țara noastră decât oamenii cu care au intrat în contact – iar aceștia lucrau în turism! Și e păcat!

Pe de altă parte sunt oameni din diverse colțuri ale României care lucrează cu drag și asumare în turism și care reușesc să transmită turiștilor (români și străini) “acel ceva” unic și autentic pe care îl are România, reușind astfel să îi inspire pe acei călători să revină în acea zonă și a doua oară și să-și trimită și prietenii.

În al treilea rând putem atrage atenția turiștilor români și străini asupra destinației România prin a le oferi câte ceva care să le amintească de România: un suvenir românesc, un produs artizanal realizat de meșteri populari, un desert autentic realizat după rețete vechi. Practic, câte o mică parte din România. Putem face asta fie că reprezentăm o agenție de turism, un hotel, o pensiune, suntem ghizi și intrăm direct în contact cu turiștii.

 

Imaginează-ți așa:

  • dacă ești agenție de turism sau ghid:cum ar fi să îți întâmpini clienții la aeroport/în destinație cu o scurtă degustare de dulciuri românești? Varianta de “pâine cu sare” încă se poartă la diverse evenimente – de ce nu ar varia puțin? Sau cum ar fi să oferi ca și surpriză unui client câte un suvenir din destinația pe care urmează să o viziteze – sau pe care a vizitat-o în urmă cu un an și vrei să-l faci să se întoarcă?
  • dacă ești hotel sau o altă unitate de cazare:cum ar fi să oferi la cazarea fiecărui client câte o bomboană sau un biscuite realizat după o rețetă autentic românească? Să îl aștepte în cameră surpriza dulce. Sau cum ar fi să îți întâmpini clienții cu câte un mic suvenir care să reprezinte România?
  • dacă ești o altă companie care lucrează în turism(asociație, fundație, cadru didactic, etc): cum ar fi să îi faci pe toți colegii cu care lucrezi să fie mai apropiați de destinația pe care o promovează și în același timp să le faci câte o mică surpriză și celor care va sunt clienți, studenți, colaboratori?